A început „Rotonda”: cultura, regină în Râmnic

În această după-amiază de 10 mai, în Sala Mare a cunoscutei locații Grand Hotel Sofianu din centrul Râmnicului, a debutat cea de-a VIII-a ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”. Evenimentul cultural de înaltă ținută se desfășoară în perioada 10-16 mai, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului, Prefecturii Vâlcea, Consiliului Județean Vâlcea și Primăria Râmnicu Vâlcea și are rolul de a face din Râmnic o adevărată capitală a literelor și artelor. Manifestările se desfășoară în anul Centenar al Marii Uniri, ca prefață la Ziua Râmnicului (20 mai 2018 – 630 de ani de atestare documentară). Organizatorii amplei acțiuni sunt Fundația Culturală „Curierul de Vâlcea” și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu.
Evenimentul a debutat cu deschiderea festivă a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” în prezența reprezentanților mai multor instituții cu importanță din județul nostru. Au fost prezenți pentru a transmite mesaje de salut prefectul județului – Florian Marin, părintele-consilier Ștefan Zară din partea Arhiepiscopiei Râmnicului, reprezentanți ai Consiliului Județean Vâlcea și ai altor instituții. După alocuțiunile din debutul Salonului Național de Literatură și Artă, a urmat un spectacol festiv susținut de Corala Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea și formația instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului, dirijate de Arhid. Prof. Dr. Codruț Scurtu, cu participarea sopranei Monica Valentina Scurtu.
Evenimentul continuă, la această oră, cu lansarea cărții „Râmnic – 630”, și Gala Premiilor „Rugă”. Imediat după acest moment, în jurul orelor 19.00, cantautorul Traian Chiricuță va vorbi despre „Femeile la care ținem încă…”. Ulterior, după ora 19.30, restaurantul complexului Grand Hotel Sofianu va oferi un dineu în onoarea distinșilor oaspeți din țară și de peste hotare.
Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” 2018 va continua zilele următoare, cu activități culturale extrem de ample, care vor face din Vâlcea o adevărată capitală a literelor și artelor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactor (tehno@curierul.ro):
Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Floraria Alex

Calendar

iulie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031