35 de vâlceni au avut nevoie de îngrijirile SMURD

Zilele trecute, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 38 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Băile Govora, Berbeşti, Brezoi, Budeşti, Călimăneşti, Costeşti, Drăgăşani, Frânceşti, Grădiştea, Măciuca, Mădulari, Mihăeşti, Muereasca, Olanu, Orleşti, Râmnicu Vâlcea, Scundu, Sineşti, Stoeneşti, Stoileşti şi Ştefăneşti. Intervențiile au fost necesare pentru următoarele cauze: un accident de circulaţie; patru traumatisme cranio-cerebrale; o hiperten­siune arterială; un accident vascular cerebral; două insuficienţe respiratorii; două deblocări de locuinţe; dureri: precordiale, la nivelul capului, abdominale, de membre, la nivelul coloanei, toracice, renale şi stări generale de rău.
După acordarea primului ajutor calificat, 35 de pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930