12 Noiembrie – Ziua Mondială a Pneumoniei

În fiecare an, la 12 noiembrie, comunitatea internaţională marchea­ză Ziua Mondială a Pneumoniei. Scopul acestei iniţiative globale este sensibilizarea opiniei publice cu privire la pneumonie, prevenirea şi tratarea acestei maladii, generarea acțiunilor de combatere a pneumo­niei.
Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Pneumoniei organizațiile internaționale atrag atenția că pneumonia ucide mai mulți copii cu vârsta sub 5 ani decât orice altă boală. Mortalitatea infantilă este corelată cu aspecte precum: alimentația deficitară, sărăcia si lipsa de îngrijire medicala (acces la servicii medicale, informații corecte etc.).
Genericul Zilei Mondiale a Pneumoniei din acest an este „Stopați pneumonia: Investiți în sănătatea copiilor” și se focusează pe prevenirea pneumoniei la copii, subliniind, în același timp, că există intervenţii simple, eficiente, care trebuie promovate pentru a ajunge la copiii cei mai vulnerabili.
Pneumonia, în mare parte, este cauzată de agravarea infecţiei respiratorii deja existente în organism. Copilul poate face pneumonie şi dacă intră în contact direct cu secreţiile nazale ale unui copil bolnav sau se află mai mult timp în apropierea unei surse de infecţie.
Pneumonia este o formă de infecţie respiratorie acută, care afectează plămânii şi este cauzată de o serie de agenţi infecţioşi, inclusiv virusuri, bacterii şi ciuperci. Alţi factori ce favorizează apariţia pneumoniei, sunt: condiţiile precare de îngrijire şi igienă pesonală; nutriţie dezechilibrată şi malnutriţie; contactul cu mediile aglomerate şi instituţionalizarea (creşe, grădiniţe); expunerea la fum; anemia; afecţiunile deja existente (copilul va fi mult mai predispus la pneumonie în formă gravă, dacă suferă deja de anumite boli, precum malformaţii congenitale, bronşite, HIV, rujeolă etc.).
Simptomele pneumoniei la copiii de 0-5 ani sunt: febră ridicată (>39°C), frisoane, tuse, lipsa poftei de mâncare, vome, dureri de cap. La început, pneumonia poate părea o simplă răceală, deoarece primele manifestări sunt comune – tuse, obstrucţie nazală şi febră. Însă, următoarele simptome de instalarea pneumoniei sunt: dificultate în respiraţie, şuierat la expiraţie, stare generală alterată, febră persistentă, respiraţii frecvente.
Educarea părinților în direcția adoptării unui comportament preventiv este o componentă esențială a strategiei mondiale de reducere a mortalității infantile, iar imunizarea cu un vaccin îmbunătățit continuu împotriva: pneumococului, Haemophilus influenzae, rujeolei (pojarului) și a tusei convulsive este cea mai eficientă soluție de prevenție.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Cuvinte cheie

Caseta redactionala

Preşedinte de Onoare: Ioan Barbu
Director onorific: Lilian ZAMFIROIU
Director general: Sorin Alexandru Barbu
Director general adjunct: Elena Grigorescu
e-mail: office@curierul.ro
Director de Publicitate: Alin Emilian Tudoroiu
e-mail: publicitate@curierul.ro
Redactor Șef (valentinmateescu@curierul.ro):
Valentin Mateescu
Corespondent Germania: Dr. Christian Pelshenke
Tehnoredactori (tehno@curierul.ro):
Bogdan Burcea, Mădălin-Alexandru MOJOIU
Redactori de rubrică (redactia@curierul.ro):
Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Marius Constantin Ciutacu
Râmnicu Vâlcea, Carol I 19, Vâlcea, 240591, România
Tel.: 0250/73.23.25; 0350/40.17.02;
Fax: 0250/73.23.26; 0350/40.17.03;
www.curierul.ro
www.curieruldevalcea.ro
www.curieruldevalcea.com
ISSN: 1220-9597 / ISSN-L: 1220-9597

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930